Thursday 24 February 2011

In memoria tatalui meu





   Tatal meu s-a nascut pe data de 5 ianuarie 1956 si a murit pe data de 15 februarie 2011.
   A fost botezat cu un nume istoric, un nume care impune respect si forta, un nume cu personalitate: Alexandru. De altfel, consider ca acest nume il defineste pe deplin, i se potriveste de minune si ii evidentiaza caracterul.
Era un barbat inalt, de o greutate potrivita, parul era precum abanosul, cu o mustata pe care o adoram si o ador in continuare pentru ca aceasta este pentru mine marca lui, una dintre trasaturile sale care il faceau charismatic. De asemenea, inteligenta, arma sa cea mai buna in fata oricui si simtul umorului cu care reusea sa dezghete orice atmosfera incrancenata. Toata lumea il stie plin de haz, plin de viata, un om cumsecade care era in stare sa ajute oricat ar fi putut pe oricine. Era genul de persoana care ti-ar fi intins o mana atunci cand erai in dificultate, genul de prieten cum nu prea se mai intalneste in zilele noastre. Un om devotat cunoscutilor, constiincios in meseria sa dar in special devotat si atasat 100% de familia sa. Cei care au avut onoarea sa il cunoasca (caci eu consider ca cei care l-au avut prin preajma au cunoscut un om mare, un om in adevaratul sens al cuvantului) au observat de nenumarate ori cat de mult isi iubea familia si ca era dispus sa faca orice pentru ea, mai ales pentru mama si pentru mine.
   Dragostea din inima sa nu era indreptata numai catre oameni, ci si catre animale cu care ii placea sa se joace, pe care vroia sa le alinte, sa le ocroteasca, sa le ajute. Sara, catelusa noastra de talie mare, penultima fiinta necuvantatoare care a sosit in familia noastra, a fost adoptata de catre el. Mama mereu spunea ca este protejata lui tata. Oricum el le iubea pe toate cele patru cateluse, doua dintre ele, Cora (prima noastra catelusa) si Dolphy (cea de a doua) fiindu-i aproape chiar pana in ultima clipa…
   Tata era un om deosebit, ne-a oferit multe momente minunate, multe zambete, multa bucurie insa ca orice om, avea si defecte. Aceste defecte s-au accentuat cu trecerea timpului din cauza greutatilor vietii, a stresului cotidian, a frustrarilor acumultate in ani de zile. Cu toate acestea sufletul sau a ramas bun, esenta sa luminoasa si calda iar eu nu l-am urat si nu am putut sa nu ma las afectata de problemele si suferintele prin care a trecut, indiferent de ceea ce facuse gresit cu anumite ocazii. Am mai spus-o si o sa o mai spun, legatura noastra este indistructibila orice s-ar intampla! Nimeni, nimic si nici macar moartea nu ne pot desparti niciodata! Suntem uniti pe vecie! Dumnezeu ne-a binecuvantat uniunea aceasta iar noi vom fi un intreg mereu!
   Am atatea de spus despre el, despre familia mea si voi mai scrie si pe viitor pentru ca merita sa stie oricine ce inseamna dragostea adevarata, ce inseamna ca trei persoane sa fie de fapt o singura fiinta.

   In incheiere astern aici cateva randuri compuse de mama mea ieri.

                       "PE TINE TE IUBESC, PE TINE TE DORESC!

                        CU TINE ADORM IN GAND, CU TINE MA TREZESC IN GAND!

                        IN INIMA MEA TE VOI PURTA MEREU

                        PENTRU CA TU REPREZINTI O PARTE DIN SUFLETUL MEU!

                        TE SIMT CUM PASII MI-I URMARESTI

                        SI  CU MULTA DRAGOSTE MA OCROTESTI!

                        DE ACUM VOI FACE IN ASA FEL 

                        SA CONTINUAM  AL NOSTRU TEL:

                        EU  PE PAMANT  TRAIND, IAR TU IN CERURI FIIND,

                        SA OCROTIM UNA DIN MIILE DE ASTRE

                        CARE REPREZINTA RODUL DRAGOSTEI NOASTRE!"

Acest mic poem m-a facut sa imi dea lacrimile si a insemnat enorm pentru mine caci stiu ca vine din suflet...

Inainte sa imi iau la revedere va dau un mic sfat: oricum ar fi parintii vostri, partenerii de viata, copiiii vostri, prietenii vostri, cei dragi voua, spuneti-le ce aveti de spus la momentul potrivit si apreciati ceea ce merita apreciat la ei pana nu va fi prea tarziu...



   Pe curand...

 P. S: La sfarsitul postarii am ales sa atasez o imagine cu o floare din simplul motiv ca este floarea preferata a tatalui meu: strelitia.

16 comments:

  1. Ai scris foarte frumos, mi-au dat lacrimile.. Imi pare tare rau de pierderea ta...mai ales ca era si atat de tanar..

    ReplyDelete
  2. Iti multumesc!Mie nu imi vine sa cred parca inca il percep viu...Este un sentiment inexplicabil.Era tanar si mai avea atatea de facut,atatea de impartasit...Imi lipseste enorm si chiar si acum,in timp ce scriu acest comentariu,imi dau lacrimile desi credeam ca sunt ok dar se pare ca inca ma afecteaza.Uneori nu simt nevoia sa plang dar alteori abia ma pot abtine...

    ReplyDelete
  3. M-ai atins si pe insensibila de mine...imi pare rau pentru tatal tau

    ReplyDelete
  4. Acum am descoperit blog-ul tau...si il voi pune in blogroll pentru a-l avea la indemana...si tot acum am citit si postarea ta...imi pare rau pentru pierderea ta...te inteleg perfect...nu am apucat inca sa citesc detalii despre tine...nu stiu cati ani ai...nu stiu nimic despre tine...voi citi chestiile astea de indata ce voi termina comentariul acesta...
    Te inteleg perfect pentru ca si tatal meu s-a stins in urma cu mai bine de sase ani...avea doar 46 de ani...iar eu aveam aproape 21...te inteleg si iti doresc sa ai multa putere...in special pentru mama ta care are mare mare nevoie de tine. Trebuie sa fii puternica pentru ea si trebuie sa o ridici atunci cand este coplesita de durere, de amintiri si de regrete...
    Te pup...iti doresc numai bine...si ai grija de tine si de mama ta. Iti trimit cate o imbratisare virtuala pentru amandoua

    ReplyDelete
  5. Iti multumesc mai intai pentru faptul ca ai avut rabdare sa citesti postarile mele si pentru ca vrei sa aflii ciar mai multe.Sper sa descopri aici macar ici colo cate ceva in care sa te regasesti.Stiu ca eu asa mai fac cu alte bloggerite,ma interesez,le citesc, le urmaresc si decopar oameni cu care am lucruri in comun si este placut cand se intampla asa.

    In al doilea rand,iti multumesc pentru vorbele tale,pentru empatie dar imi pare rau ca si tu ai trecut prin ce am trecut eu.Este teribil,a trecut un an de atunci si nu imi vine sa cred nici acum ca nu mai este langa mine...

    Te pup si iti urez si eu tie multa putere,incredere in tine,in cei dragi si lumina in suflet.Desi avem parte de probleme,de drame,inca mai avem motive de a zambi in continuare!

    ReplyDelete
  6. Cu siguranta ca inca avem motive de a zambi...Life goes on...and...Show MUST go on...Nici nu iti vei da seama cand trece timpul...si cum durerea devine suportabila...eu il simt inca in spatele meu mereu veghindu-mi pasii, deciziile, alegerile...stiu ca ma tine in brate atunci cand plang si ma incarca cu putere...probabil ca simti si tu asta...si chiar daca nu simti,fii sigura ca este acolo si incearca sa ti-l imaginezi langa tine atunci cand iti este greu...dar si atunci cand iti este bine...ajuta enorm.
    Te pupic

    ReplyDelete
  7. Ela draga mea ... of :(
    Dumnezeu sa-l odihneasca in liniste pe tatal tau! Imi pare nespus de rau pentru necazul tau, si cum imi spuneai si mie, ca-mi intelegi nelinistea si tristetea..asa ti-o inteleg si eu, perfect as putea spune. Tatal meu a murit in 2007,in martie,iar acum ..in decembrie 2011,a murit fratele meu, vitreg, din partea lui tatal meu. A fost a2a lovitura mare pe care viata mi-a dat-o, pentru ca noi practic am crescut impreuna. Aveam o gramada de planuri, imi doream sa ma casatoresc anul acesta si imi doream ca el sa ma duca la altar,in locul tatalui meu. Nu a fost sa fie ... A ramas de el un copilas de 6 ani, care in toamna trebuie sa mearga la scoala, si care acum il uraste acum pe Dumnezeu ca i-a luat tatal lui puternic,si pe bunicul lui.
    Cat despre mine, mi-a fost greu sa ma mobilizez sa scriu pe blog, nu fac mare lucru zi de zi, decat vesnica rutina, iar cand am putin timp liber,imi dau seama ca nu ma pot concentra la altceva decat la necazurile mele... Nu e bine,nu-mi face bine, nu mi-au facut bine niciodata...dar nu pot sa trec nepasatoare prin durerea asta. Stiu ca timpul oarecum vindeca..dar niciodata in totalitate. Din nefericire.
    Iti doresc liniste sufleteasca, si .. sa treci cat mai usor peste toate necazurile.
    Te pup si mi-ar placea sa pastram legatura :*

    ReplyDelete
  8. Luana Deea,

    Este suportabila durerea,uneori parca ma simt foarte bine dar cand nici nu ma astept ma trazneste ceva care ma sfasie,un regret imens,o ciuda de imi vine sa urlu.Dar orice as face nu am cum sa intorc timpul sau sa sterg cu buretele.El tot nu mai este...Orice imi aduce aminte de el.Cand ii vad pozele,cand aud vreo melodie despre familie,sau daca vad un copil cu tatal lui,nu stiu ma simt ffff trista.Astea si multe altele ma dau peste cap.

    Sa stii ca asa simt si eu,cand sunt trista din diverse motive(care nu au legatura cu el)automat gandul mi se duce la el,cand am vreo greutate ma rog sa ma ajute si sa ma protejeze si nu stiu cum dar toate ies asa cum m-am rugat...Chiar cred ca ma protejeaza si ca ma priveste,poate chiar ma si atinge dar eu nu il simt...

    Sper sa fie linistit macar acum cand nu mai e in lumea asta rea...

    ReplyDelete
  9. Roxie,

    Multumesc pentru tot ce mi-ai spus.Nu stiam ca ai avut doua pierderi...Nici nu pot sa ma gandesc fara sa ma intristez...Doamne,doi oameni importanti din viata ta...Suferinta ta cred ca depaseste orice limite.
    Viata pare nedreapta uneori,de aceea il inteleg pe cel mic ca nutreste sentimente negative fata de divinitate.Si eu am diverse "chestii" dar incerc sa ma abtin pentru ca stiu ca este pacat dar uneori ma intreb DE CE...

    Sufletul tatalui tau si al fratelui tau sa fie linistite si impacate!
    Iti doresc multa sanatate ca sa treci peste orice!

    Sigur,tinem legatura cu cea mai mare placere!Oricand ai nevoie de ceva,sa vorbesti cu cineva,poate sa auzi o parere diferita sau pus si simplu sa te descarci poti sa apelezi la mine.

    Te pup si ai mare grija de tine si de cei dragi tie!

    ReplyDelete
  10. :((((( Foarte frumos din partea ta... Cred ca nu e nimeni care citind aceasta postare sa nu simta tristetea dar si duiosia. Sunt sigura ca tatal tau este fericit ca te-ai gandit la el.

    ReplyDelete
  11. Not Beautiful Enough,

    Sper...

    Multumesc!

    ReplyDelete
  12. Wow, imi pare atat de rau. M`a intristat foarte mult postarea ta. Nu stiu cum e sa pierzi pe cineva apropiat, deocamdata. Stiu doar ca o sa fiu distrusa...my heart goes out to you.
    Din cate postari ti`am citit, mi`am dat seama ca esti o fata simpla, fara fite si modesta, my kind of human being, si imi placi foarte mult.
    Din cate vad ai o relatie frumoasa, si nu poate decat sa ma bucure, ar trebui sa fie speranta de care sa te agati.
    Stiu ca este foarte greu, eu nu am pierdut rude, dar am pierdut un suflet drag, pe pisoiul meu, si asa s`a intamplat acum foarte multi ani, dar inca plang, inca ii simt lipsa. Stiu ca nu e acelasi lucru voiam doar sa spun ca stiu cum lipsa cuiva lasa un gol in suflet, si e de neinlocuit.
    Ma lasa fara cuvinte asemenea intamplari, nu pot decat sa iti ofer un huge bear hug, si pupici pentru ca esti o fata adorabila.
    O zi frumoasa iti doresc.
    http://emeraldlilac.blogspot.com/

    ReplyDelete
  13. Emerald,

    Imi pare rau pentru pierderea ta si inteleg pentru ca si eu am animalute si le iubesc.Mi-au murit si mie cateva si m-a durut foarte tare deci nu mi se pare deloc exagerat ce ai scris tu,asa cum ar putea sa li se para altora.

    Cand iubesti,moartea te nauceste...
    Iti doresc sa ai parte de cei dragi cat mai mult timp si sa fiti uniti!

    Multumesc mult pentru cuvintele minunate,pentru apreciere,inseamna mult pentru mine!Multumesc!

    ReplyDelete