O sa imi lipsesti, spiridusul meu!

   Imi cer scuze ca am amanat pana acum aceasta postare. Au tot aparut motive intemeiate pentru a face asta: am incercat sa nu o intristez si mai mult pe mama, care l-a adus in familia noastra pe Paco, apoi Taz a trecut prin a doua anestezie, o extractie, vineri a facut o criza si a trebuit sa stau cu el pana tarziu, sa il readuc la temperatura normala, sa ii dau o pastila si sa il supraveghez ca sa nu se intample ceva iar ieri a fost ziua de nastere a lui Silviu si nu mi s-a parut potrivit sa postez ceva trist chiar atunci. Sper din suflet ca viitorul sa fie mai bun pentru ca am avut prea multe necazuri in ultima vreme.
   Una dintre cele mai mari tristeti a fost pierderea puiului meu. Paco nu a fost doar un perus. Niciodata un animal nu este pentru mine doar atat, el devine parte din mine, copilul meu. Cand l-a adus mama, desi mi-a fost drag din prima clipa cand l-am vazut, mi-a parut rau fiindca nu vroiam sa ma atasez din nou. In trecut avusesem sticleti, dupa care suferisem mult si un perus, Rocky, care era viata din casa noastra. Dupa moartea lui, nu mi-am mai dorit altul. Dar iata ca Paco a reusit, incet, incet, sa imi intre in inima, stand si cel mai mult langa mine. Ma amuzau toanele sale, personalitatea dificila dar puternica, ii povesteam, il certam cand era neastamparat si facea boacane iar el le facea in continuare. Vroia ca luminile sa se stinga la ora 23 si caraia pentru a ne face sa intelegem, se atarna de tavanul coliviei ca un liliac si reusea sa stea asa foarte mult timp, era o metoda de relaxare pentru el.
   Cand dadeam din deget spre el dezaprobator, scotea sunete ascutite sau ramanea nemiscat ca sa il iert. Nu ii placea sa fie atins, nu statea la mangaiat si nici nu ne pupa dar eu il iubeam asa cum era si il acceptam.
    Cand ii umpleam vasul cu nisip, se distra luand cate putin in cioc si varsandu-l pe tavita si uitandu-se in jos la el iar cateodata devenea lacom si se indopa ca apoi sa scoata bobitele care erau in plus exact pe pereti. Apa bea din plin si desi avea cadita el prefera sa se imbaieze in adapator. Era atat de haios cum se chinuia sa ii inmoaie capsorul acolo! 
   Ii placea muzica extrem de mult si mai ales melodiile Deliei, pe care le asculta chiar si de pe boxa, in timp ce o rodea, evident. Aveam grija sa nu fie sonorul prea tare ca sa nu il deranjeze, ii cantam si eu, uneori imi raspundea, alteori ma certa pentru ca nu mai auzea "fetele" (vrabiutele) de afara. Statea pe fereastra sau pe dulap si se uita luuuung la trecatori, scotea triluri minunate, cand le vorbea. 
   Alteori se plimba pe dulap, prin lateralele coliviei sau prin spate si cand intram in camera, iesea repede ca un mic infractor care fusese prins in fapt. 
   Era foarte curios, se uita la noi cand stateam la birou si scriam sau cream ceva, ii deschideam usa de la dulap ca arunce o privire inauntru, se oprea din mancat pentru a vedea ce facem noi.
   Cand nu a mai putut sa zboare accepta sa il ajut, luandu-l pe palma si ducandu-l pe dulap sau la poarta coliviei. Asa am reusit sa facem cateva poze impreuna si culmea este ca in anumite momente mi-a permis sa il ating cu obrazul si putin cu degetele pe aripi si pe codita. La inceput nu prea il incanta ideea de a se urca pe palma dar pe urma se obisnuise si abia astepta sa il iau si sa il duc la casuta. Tot pe palma mea a si murit, sub privirea mea disperata dar intr-un fel resemnata. O ultima privire catre mine ca si cand si-ar fi luat adio, o ultima bataie din aripi si o ultima suflare... Corpul lui de 8 anisori nu a mai rezistat. Ma linisteste gandul ca nu a murit singur sau cine stie cazut pe undeva. Ultimele clipe le-a petrecut cu mine, l-am mangaiat, i-am vorbit si i-am transmis ca inteleg daca nu mai poate si trebuie sa plece. M-a durut enorm dar am fost nevoita sa asist in liniste, neputincioasa. 
   In ziua respectiva, ii cazuse o pana pe care i-o daruisem lui Silviu, sa o pastreze, nestiind ce va urma. O sa i-o dau mamei dupa ce va mai trece timpul si se va simti pregatita.
   Iar dupa ce a murit, de pe spate, s-a desprins un fulg, parca a fost felul sau de a-mi oferi un mic dar de despartire. Il voi pastra cu mine si din cand in cand ma voi mai uita la el ca sa imi aline dorul. De asemenea, am pozele cu el, amintirile, inregistrarile video. 
   Mama a visat o pasare care zbura pe o tufa de trandafiri si m-a rugat sa il ingrop la radacina unui trandafir. In gradina blocului este un trandafir care creste foarte mult in inaltime, un trandafir cu petale roz. Acolo l-am ingropat si odata la cateva zile ies pe balcon si ma uit la acel locsor unde este puiul meu. O sa il iubesc toata viata mea!

   Adio, spiridus frumos! 


   Pe curand...