Jurnal de vacanta (decembrie 2014 - ianuarie 2015) - A doua zi - Sinaia

   Buna! Astazi continui seria de poze din vacanta de la munte inceputa luna trecuta. A doua zi ne-am petrecut mare parte din ea in Sinaia, unde am mers cu telecabina pana la Cota 1400 si de acolo am luat telescaunul pana la 2000. Eu am venit cu ideea de a lua telescaunul pentru ca mi-am amintit cat de mult mi-a placut atunci cand am mers prima oara, in clasa a XI-a, cu Mihaela. L-am sfatuit pe Silviu sa se imbrace gros, sa isi puna manusile si neaparat un fular pentru ca in mers este foarte rece si nu o sa reziste. I-a fost putin teama cand a realizat ca nu e la fel ca in telecabina sau telegondola, o miscare gresita si buf!  Ba chiar m-a intrebat daca se opreste in mijlocul traseului ce se intampla, ramanem acolo si vine cineva dupa noi :P Am si glumit pe seama unui film vazut impreuna in care actorii ramasesera blocati in teleski noaptea, au intrat in panica, unul a sarit ca sa se duca dupa ajutor dar in cadere si-a rupt picioarele, au venit lupii si l-au cam rontait... Apoi seara, am mai si vazut la stiri cazul unor oameni care ramasesera in telescaun vreo ora si jumatate. Se pare ca noi am avut noroc.
   Am pornit cu ganduri mari, naive, de a filma, de a suprinde cateva momente in poze dar ne-au inghetat mainile incercand, eu una aveam niste dureri si de la un punct nu le mai puteam folosi ca lumea. Mda... Asa patesc mereu iarna daca nu le tin in manusi, circulatia mea se hotaraste sa nu mai functioneze, ii e lene sangelui sa se duca pana la extremitati. Per total a fost ceva deosebit si nu regretam!
   Ajunsi la Cota 2000 ne-am apropiat de pista schiorilor. Totul imbracat in alb, luminos, un aer curat, curat si mult soare. Am mai urcat pe jos pana in varf, unde peisajul era spectaculos! Casele, pomii, se vedeau asa de mici, acolo realizezi cat de neinsemnati suntem, cat de grandioasa este natura, simti un mare respect pentru Dumnezeu si pentru tot ce a lasat El pentru noi. Acolo te poti linisti si poti sa iti privesti adanc in suflet pentru a te regasi. Ori de cate ori sunt la munte sufletul meu traieste, simte ca respira 100%. Nu stiu de ce am aceasta afinitate fata de munte, nu imi explic legatura dar ea exista cu siguranta! Cabanuta mea rustica, primitoare, cu semineu in care trosnesc lemnele incinse, o canapea moale, cu patura din lana, geamuri mari prin care se vad muntii, padurile si un vin fiert, toate acestea o sa devina realitate intr-o zi...
   Dar sa revenim. Dupa ce ne-am incarcat cu energie pozitiva si ne-am lasat mangaiati de razele blande ale soarelui, ne-am intors la Cota 1400. De data aceasta am reusit sa facem mai multe poze in telescaun, deja eram mai caliti si am facut fata frigului mai bine. La 1400, ne-am aventurat pe o panta, pana am dat de padure, am mai fi coborat dar ne indepartam prea mult si nu ar mai fi ramas timp ca sa prindem ultima telecabina pentru a ne intoarce in oras. A fost foarte fain! Liniste deplina, zapada multa si miros de rasina.
    Miscarea si muntele sunt reteta perfecta nu numai pentru un somn bun dar si pentru un apetit pe cinste! Infometati, dupa o zi petrecuta in aer liber, am tras la un local drag mie, Snow. Luminite, un brad mare si bogat ne intampina chiar la intrare, oameni multi, localul era aproape plin. Localul este foarte dragut dar nu asta ma face sa revin ori de cate ori am ocazia, ci amintirile care mi-au ramas in suflet. Prima oara am luat masa aici cu ai mei si niste prieteni. A fost o dupa amiaza frumoasa, am servit clatita Snow, am discutat, am ras, ne-am simtit bine. Cel mai important este ca erau ambii mei parinti... O amintire frumoasa si dureroasa in acelasi timp...
   Dupa multi ani, am revenit acolo cu Silviu, era toamna dar am putut sa mancam afara, pe terasa. M-am simtit binisor si atunci. Era ziua mea de nume iar escapada a tinut doar o zi, de dimineata pana seara. Este atat de placut sa revezi locuri in care ai petrecut momente bune, rele, cum or fi ele, sa te lasi patruns de amintiri, sa vezi ce a insemnat trecerea timpului si sa tragi concluzii.
   Acum m-am simtit excelent, singurele nemultumiri pe care le-am avut atat eu cat si Silviu au fost cu privire la lipsa de ospitalitate a celei care ne-a luat comanda si ne-a servit, care spre final, probabil intersat de bani, spre final a schitat un zambet. Asta a costat-o fiindca am preferat sa ii platim fix consumatia, fara sa lasam bacsis, lucru pe care il facem doar in situatiile cand nu suntem multumiti de tratatie. In schimb mancarea a fost gustoasa, aspectuoasa, suficienta. Pastele mele mai mergeau incalzite nitel iar bulzul ardelenesc al lui Silviu ar fi fost perfect daca nu gasea o bucatica de ambalaj de plastic inauntru... Bucatarul nu prea a fost atent... Sa speram ca nu se mai repeta greseala.
   Cel care ne-a condus la masa s-a comportat foarte frumos, cand l-am rugat sa ne aduca o luminarica si ceva cu care sa o aprindem ca sa punem in suportul din decor, a fost foarte prompt si a raspuns pozitiv. Era un tinerel timid, respectuos si amabil, care a spalat putin din pacatele colegei sale si ale bucatarului. Oricum localul este unul foarte frumos, atent aranjat, mancarea are preturi destul de acceptabile si este localizat chiar in apropierea statiei de Telecabina, deci cei care fac sporturi de iarna se pot incalzi acolo si isi pot potoli foamea acumulata de peste zi. Este foarte dragut si in restul anului dar iarna mi se pare ca este mai special.
   Cam asa am petrecut in prima parte a zilei, cam pana pe la 19 si ceva. Lumea se pegatea pentru noaptea care urma, pentru revelion iar noi hoinaream :)
  

   Caciula - No name
   Fular - No name
   Canadiana - Meli
   Manusi - 3M
   Colanti - Pop Line
   Bocanci - Stone Creek


   Sa aveti o zi infloritoare! Va pup!


   Pe curand...