Monday 4 July 2011

Fara el...

...am fost la cimitir.Am luat 3 lumanari si le-am aprins in numele mamei, al iubitului si al meu. Am pus acolo niste flori culese chiar de noi doi. Era asa liniste, soarele ardea, mai venea cate o adiere de vant din cand in cand, ca si cand tata ar fi vrut sa ma atinga si sa imi spulbere tristetea. I-am spus si eu ca imi lipseste, ca abia astept sa ne revedem si sa ma simt din nou impacata ca e langa mine, asa cum e lasat sa fim vesnic! Prefer ca atunci cand ii vizitez mormantul sa nu vorbesc prea mult, ci sa ii spun ce am spus in gand si sa astept... Asteptarea e grea atunci cand minutele par ani... Poate suna ciudat dar am o nerabdare pana il voi simti din nou aproape. Nu vreau sa mor, imi place viata, asa cum este ea, cu bune si cu (prea multe) rele insa... imi este un dor infinit de el. Zilnic ma gandesc la el, imi amintesc, ii vorbesc, il rog sa ma ajute in tot ceea ce fac si sa ne vegheze pe toti caci stiu ca incearca sa participe inca, asa cum poate, la viata noastra. El este printre noi. Mi-a spus-o intr-un vis si vreau sa cred in asta! Trebuie sa cred caci altfel ma prabusesc si nu ma mai ridic. Scriind acum pe blog, usor, usor, se aduna picaturile in ochii mei, parca mi se pune un nod in gat, simt o durere atat sufleteasca dar si fizica si nu pot sa nu ma gandesc la cat de mult am pierdut... Cei care au suferit o astfel de piedere, toti cei care au tinut la cineva si intr-o zi acela a disparut intr-un fel sau altul, stiu cat de cumplita este durerea dinauntru. Este ca o greutate de care nu te poti elibera niciodata. Uneori parca as vrea sa tip, sa scot toata furia, toata durerea, sa imi zgarii pielea pentru ca este ceva sfasietor, care nu iti da pace si te chinuie pana cedezi. Uneori plang si nu ma mai pot opri, nu pot iesi din starea aceea bolnavicioasa.
Dar acele clipe trec si o iau de la capat, o noua zi, o noua provocare de a merge mai departe, fara el...
Ma simt vinovata ca eu am posibilitatea de a face atatea, iar el nu. Cum poate cineva sa dispara atat de repede, in mijlocul vietii? Cum poate cineva sa lase in urma sa atatea? Cand a murit, timpul s-a oprit in loc cumva si nu a mai pornit... Acum doar se scurge, incet, nefericit si fara rost. Momente care mai de care mai nefericite si fara sens, fara inceput si fara sfarsit. Goluri, numai goluri... Asa este fara el...

8 comments:

  1. >:D<>:D<>:D<
    Eu nu am pierdut un parinte,insa mi-am pierdut unchiul preferat,o persoana atat de buna la suflet incat ziceai ca e un inger.Si el s-a stins dintr-o data,fara nici un semn ca se va intampla ceva rau,a fost un adevarat soc...asa m-am simtit si eu,ca de plumb,ceva ma apasa groaznic de rau pe inima,am plans zile intregi...cateodata,cand mai sunt in microbuz,sau chiar cand sunt si cu prietenul meu,ma apuca plansul din senin,mi se face atat,atat de dor de unchiul meu...nimic nu ii va lua locul.
    tot ce iti spun e sa fii puternica,stiu ca viata ta nu va mai fi la fel,insa tu trebuie sa iei tot ce a fost mai bun de la tatal tau si sa iti aduci aminte cu drag de el...sunt sigura ca el nu ar vrea sa te vada plangand...sunt sigura ca te iubeste si de sus ,unde e, si de fiecare data cand tu zambesti,zambeste si el cu tine.
    >:D<

    ReplyDelete
  2. Imi pare rau pentru pierderea ta!Te inteleg perfect!La fel patesc si eu,ceva imi aminteste de vreo clipa petrecuta cu el sau de ceva tipic lui,de zambetul lui,mainile si ma bufneste un plans...

    Stiu ca este si el trist cand eu sunt trista si de aceea ma mai abtin dar imi este imposibil uneori.Pe de alta parte alteori am o pace inauntru si cred ca el imi trimite energii bune ca sa fiu mai linistita...

    ReplyDelete
  3. Gracias por la cancion!Me gusta la voz del interpreto y tambien el video!

    Que tengas una noche muy buena!

    Muchos besos,Gloria!

    ReplyDelete
  4. Eu stiu cum e... in septembrie se face 1 an de cand l-am pierdut pe tati...

    Asa ca, stiu... mai mult nu pot sa zic, inca ma doare!
    Te inteleg si imi pare rau, te pup.

    ReplyDelete
  5. Of Monica...Imi pare atat de rau...
    Tata a murit in februarie deci inca nu s-a implinit un an insa cred ca si dupa 10 ani tot o sa am un mare gol si o amaraciune teribila.
    Te pup.

    ReplyDelete
  6. Da, te inteleg, imi pare rau si pentru tine>:D<
    Asta este :(
    Si eu te pup

    ReplyDelete
  7. Da...Din pacate nu avem ce face...

    ReplyDelete