Daca asta e viata ta?

   

   Viata e ciudata uneori, cand e bine e foarte bine dar si cand e rau e iad! Nu spun asta pentru as fi avut o saptamana groaznica ci e o concluzie la care am ajuns de atatea ori si vroiam sa o transpun si in scris.
   Ieri nu am avut timp de blog fiindca am avut o zi plina: am spalat rufe, am fost la un mic shooping si pe seara ne-am intalnit cu o prietena si logodnicul sau. A fost o seara placuta, linistita si am vorbit multe lucruri de viata, am schimbat impresii. Pentru ca logodnicul Ramonei nu intelege foarte bine romaneste am discutat cu el in engleza si uneori el o mai dadea pe italieneste caci aceasta este limba lui materna, moment in care ne traducea ea dar de cele mai multe ori nici nu a fost nevoie caci aceasta limba am inceput sa o invat de mica si desi nu o vorbesc,o inteleg binisor. Ori de cate ori cunosc straini ma simt fantastic pentru ca sunt oameni simpatici, deschisi la minte si modesti.Nu spun ca sunt toti asa insa eu am intalnit numai astfel de oameni pana acum si este o deosebita placere sa fiu in compania lor. Daca nu s-ar fi dus Silviu la servici de dimineata am fi acceptat invitatia lor de a lua masa impreuna in oras; poate alta data. 
   In octombrie se vor cununa civil si sunt tare bucuroasa pentru ei, se merita si sper din suflet sa aiba un trai frumos din toate punctele de vedere! Numai bine va doresc, Ramonica! Te pup, fetita!
   Sunt perioade in viata cand lucrurile nu merg asa cum iti doresti, stari sufletesti urate dar vin si perioade cand totul se aseaza, cand stii ca in sfarsit esti pe drumul cel bun si indraznesti sa te simti bine in sfarsit! Ai o intalnire plina de clipe bune, o plimbare prin parc alaturi de prieteni, vezi un cuplu care isi uneste destinele,revezi o fosta colega de lieceu, se rezolva o problema veche de sanatate, primesti semne bune profesional vorbind si uite cum te trezesti spunandu-ti: viata nu-i chiar asa de rea... 
   Am cateodata niste ganduri negre si ma simt de parca ar fi sfarsitul lumii, imi pun constant intrebari despre viitorul incert, retraiesc in minte trecutul dureros, infrunt hopurile prezentului si uneori imi vine sa abandonez, caci pana la urma cred ca nu are nici un rost daca nimic nu se schimba in bine si viata merge mai departe in cel mai anost fel cu putinta. Dezamagiri vin cu sutele, stii ca niciodata nu va fi asa cum sperai acum multi ani si ti-e teama sa nu mori fara sa fi lasat o urma, fara sa fi facut tot ce vroiai, fara sa fi tot ce ai fi putut sa fi.
   Mergem mai departe, le luam pe rand, nu? Ce sa facem altceva? Sa disperam si sa stam suparati pe destin, luandu-ne la cearta cu universul, cu insusi Dumnezeu? Si ce rezolvam cu asta? Nimic, ba dimpotriva ne ingreunam situatia, ne complicam si mai rau si trece vremea degeaba.
   Eu vreau sa reusesc sa ajung acolo unde mi-am propus dar daca nu se va putea macar stiu ca am incercat iar pe parcurs voi incerca sa imi fac viata cat mai buna. 
   Unii alearga tot timpul dupa fericire si dupa acel ceva mai bun iar pana reusesc sa il atinga uita de restul, pierd clipe, emotii, experiente. Orice lucru trebuie apreciat, orice intamplare trebuie luata ca atare caci viata e facuta din micile bucurii. Unii isi irosesc viata alergand dupa himere... Unii tot spera in altceva, vor alta viata si inteleg asta dar sa devenim ca niste roboti setati pe un singur tel nu ne ajuta pentru ca ne piedem identitatea, ne pierdem sufletul. Daca asta-i tot si nu va mai fi nimic altceva iar tu ai pierdut totul, ai amanat sa traiesti pentru ca ai asteptat sa vina acea viata la care visai? Daca de fapt asta de acum e viata ta?... 

 

   

   Pe curand...