A real angel

   Stiti cum se spune ca oricati copii ai avea, daca unul dintre ei pateste ceva, atunci tot suferi si nimeni nu umple acel gol? La fel e valabil si pentru animalute. Il iei, il cresti, ii oferi ingrijirea si afectiunea de care are nevoie si apoi ceva se intampla... 

   Iepurica noastra Angel a avut probleme cu stomacelul, scauna mai subtiri. Ne-am ingrijorat si ne-am decis sa dam o fuga pana la un cabinet veterinar din apropiere. Doctorul a consultat-o, i-a luat temperatura, i-a facut vreo 3 injectii si ne-a recomandat sa venim intre 3 si 5 zile pentru cate o injectie pe zi plus deparazitare.   
   Deparazitarea externa consta in aplicarea unei cantitati foarte mici de substante, intr-un punct unde sa nu aiba acces animalutul, de regula, la ceafa, moment in care se da blanita la o parte si se uda pielicica. Substanta intra in piele, apoi in sange si actioneaza la nivelul stomacului, astfel fiind si o deparazitare interna.

   Am fost cu ea in fiecare zi la doctor, scaunul se intarise, ea manca normal (cu pofta), era vioaie. In aceasta perioada i-am dat de mancare doar fan si i-am dat cu seringa un probiotic pentru bebelusi, care se dizolva in apa, impartit in 3 portii pe zi. Acesta ii rezolva problema florei intestinale. Micuta la incput nu prea a vrut dar apoi se invatase si cum vedea seringa incepea sa bea lichidul ca un sugar.

   Am fost atat de incantati ca se refacea, ne linistisem si ne rugam sa fie bine si in continuare si sa nu se mai imbolnaveasca niciodata. 

   Duminica era ultima injectie dar... De obicei, cand dorm, din cand in cand ma mai trezesc si verific starea animalutelor mele. Fac asta de fiecare data. Duminica dimineata, desi mai aveam vreo 2 ore de dormit, m-am trezit pentru cateva secunde si m-am uitat la acvariul lui Angel. Statea intinsa intr-o parte, cam nefiresc, cam mult. Am sarit din pat, gandindu-ma la ce este mai rau si sperand sa nu fie asa dar temerile mele s-au adeverit: murise... Am inceput sa tremur si nu intelegeam ce se intamplase. Pana sa apuc sa il trezesc pe Silviu, s-a intors el in pat, asa ca am venit langa el, am incercat sa il pregatesc pentru veste si i-am zis. A fost si el la fel de socat, la fel de indurerat si derutat. 
   Oare ce a cauzat moartea aceasta subita? Chiar cu o seara inainte a fost activa, bucuroasa,ne-am jucat cu ea, a topait peste tot, a mancat. Nu stiu de ce corpul ei nu a mai rezistat. Chiar nu imi explic. 

   Dupa ce ne-am mai linistit, am luat-o si am iesit afara ca sa o ingropam. Cat o tineam pe palme, asa putin rigida, fara suflare, ma uitam la ochisorii ei blanzi care ne priveau atunci cand analiza cate ceva, la boticul acel moale si haios cu care rontaia morcoviorii, la blanita ei alba. M-am apropiat si am mirosit-o asa cum faceam si inainte si avea acelasi parfum natural, placut, parca asa de curat. Am mangaiat-o si am pupat-o pentur ultima oara si am asezat-o in pamant. 

   Amintindu-mi clipele petrecute impreuna, personalitatea ei jucausa, lipicioasa, curioasa, simpatica, mi-au dat lacrimile. Chiar nu imi vine sa cred ca nu mai este in camera, ca nu o mai vad ridicandu-se in doua labute si cerand atentie. Am ramas cu un gol. Se spune ca pestii, iepurii, reptilele s.a. sunt reci, nefiind capabile sa ofere afectiune, ei bine nu este adevarat. Aceasta micuta cu blanita catifelata a fost o dulceata, o minune care ne-a facut sa zambim de atatea ori si ne-a aratat ca exista si exceptii de la reguli. Ne impingea mana ca sa o mangaiem pe capsor, venea pe noi, venea cand ii intindeam mana, venea dupa noi cand ieseam sau intram in camera. Sunt atatea gesturi si demnostratii de iubire sincera, pe care le-am primit de la acest ghemotoc.

   Chiar ma gandeam azi ca vorbisem cu Silviu, ca de Craciun sa ii luam o caciulita cu rosu si alb si sa ii facem poze. Mama vroia sa ii cumpere ceva cadou asa ca de sarbatori, caci o indragise si ea din prima clipa cand o vazuse. Silviu, de asemenea, vroia sa ii faca o casuta mare si de acolo sa poata sa iasa ea cand avea chef. Aveam atatea planuri cu ea si imi imaginam ca vom imparti atatia ani impreuna. Speram sa fie sanatoasa mereu. Macar a fost fericita alaturi de noi si nu a murit din pricina unui act de cruzime sau printrun loc murdar si urat.

   Silviu si mama mi-au spus ca s-a dus langa tata si ca se joaca amandoi... O fi si asa...  Doar cu asta ramai in cele din urma.

   Si acum imi vine sa plang dar stiu ca Angel este acum un ingeras cu adevarat!...

   In incheiere vreau sa mai spun doar cateva cuvinte care poate par deplasate pentru unii sau normale pentru altii. Moartea este dureroasa indiferent despre cine sau ce este vorba. Om sau animal, nu ai cum sa ramai indiferent la o astfel de realitate. Mi-e groaza de moarte (nu atat a mea cat a celor dragi) incat am dezvoltat o teama care ma urmareste zi de zi. Stiu ca este ciudat si inutil sa traiesti cu asa ceva dar cred ca sunt prea sensibila si ma atasez din suflet incat intamplarile nefiricite si-au pus amprenta asupra mea.

De aceea, uneori poate ca sunt paranoica si imi cocolosesc animalutele. Unii vad asta ca pe o exagerare, poate chiar o tampenie dar pentru mine nu conteaza ca este vorba despre o fiinta care vorbeste sa nu, este o o fiinta care respira si careia nu vreau sa i se intample nimic rau. Sunt convinsa ca cei care au animale si cei care desi nu au, le iubesc, ma inteleg si stiu ce inseamna sa pierzi un sufletel drag care desi nu are cum sa iti spuna nimic in cuvinte, nu stie sa se exprime prea bine, o face prin inocenta si simplitatea sa.

   Viata este atat de pretioasa, clipele atat de marunte, conteaza fiecare lucru, fiecare amintire. De fapt, numai cu amintirile ramanem asa ca sper ca si voi sa incercati sa adunati cat mai multe si cat mai frumoase, fie ele cu persoanele iubite sau cu micutii necuvantatori.

               (sub scaunul pe care stateam la birou)

                  (ii placea la nebunie sa fie mangaiata)

   Pe curand...