El vs ea

   Aveam de gand sa fac o alta postare astazi, cu tinuta mea si inca nu am renuntat la idee doar ca va urma dupa aceasta.

   Subiectul pe care vreau sa il dezbat este urmatorul : razboiul sexelor.

   De cand lumea si pamantul, femeile si barbatii se ciocnesc, se tachineaza, se urasc sau sunt intr-o continua competitie. O explicatie biblica spune ca Dumnezeu a sadit aceasta samanta a iscodelilor intre noi ca pedeapsa. Posibil sa fie asa pentru ca altfel nu pot sa inteleg de ce atata inversunare intre noi. Nu suntem toti oameni, nu avem toti defecte si calitati, nu facem toti greseli mai mari sau mai mici? WE ARE ALL THE SAME, chiar daca unii sunt mai buni si altii mai rai, tot ne asemanam si daca e sa ne privim originile, pornirile, ajungem la aceeasi concluzie.

   Stiti foarte bine ce cred unii despre altii, femeile sunt considerate proaste si curve iar barbatii alcoolisti si afemeiati. Cineva mi-a spus de curand ca femeile sunt slabe si ca nu rezista prea mult fara sex, moment in care mi s-a urcat sangele la cap si am simtit ca daca nu ma abtin o sa fac vreo crima. Femeile sunt slabe? Iar barbatii sunt niste abstinenti de prima clasa care tin cont de sentimente, de detalii, de profunzimea si misterele nedeslusite ale vietii nu? Ce sfinti! Ar merita sa li se ridice vreo statuie sau sa fie imbalsamati cand dau coltu` ca sa nu se piarda nimic din fiinta lor pura iar oamenii sa se vina si sa se roage la ei asa cum se intampla la moaste.

   Le-o iau inainte celor care vor spune ca nici femeile nu sunt tocmai bune de pus la rana (si ca situatia poate sa fie si invers) si recunosc eu  fara presiuni ca 90 % DIN POPULATIA FEMININA A ACESTUI UNIVERS CONSTA DIN PARASUTE! Da, admit ca suratele mele, muuuulte dar muuuulte, exagerat de multe dintre ele, nu fac nici doua parale si habar nu au ce e aia fidelitate, stabilitate, relatie de durata, iubire dezinteresata, sinceritate. INSA nu putem generaliza pentru ca nu ar fi corect fata de acea minoritate, pe cale de disparitie, care este exceptia de la regula si sunt niste femei in adevaratul sens al cuvantului. La fel pot afirma si despre acei barbati, de altfel tot in numar redus, care au primit o educatie curata, care nu se tem sa faca “treburi de femei”, care plang, care pricep ca a fi romantic face parte din arta iubirii si ca a face totul pentru fiinta draga, a renunta la obiceiurile tampite, a fi mai bun cu fiecare zi care trece, nu ii fac prosti si nu ii situeaza undeva sub papuc, ci ii transforma in OAMENI de care fiecare femeie intreaga la cap ar fi mandra!

   O alta chestie care mi s-a spus a fost eterna si enervanta poveste cu Adam si Eva. Vezi Doamne, Eva este singura vinovata de izgonirea din Rai (ba chiar mai mult singura raspunzatoare pentru toate nenoricirile prin care trecem) pentru ca daca nu era ea, ei inca mai erau linistiti si fericiti. Mhmmm… si marmota invelea o “ciucalata” in staniol sau intr-un ambalaj biodegradabil, ca tot e la moda nowadays… Ea a fost acea atatatoare, ea l-a pacalit pe Adam, asa cum face oricare femeie din timpurile noastre. Am si eu o minuscula intrebare: Dumnezeu nu l-a inzestrat pe Adam cu creier? El nu putea sa nu se lase influentat de parsiva de langa el care il ispitea cu acel mar pacatos? Stiti ce cred eu? Asta este una dintre defectiunile unor barbati si anume, nu stiu saracii sa spuna “NU”, mai ales unei femei. Ei de fapt sunt niste ingerasi, in haine imaculate, au mintea limpede, sunt niste draguti si de atata bunatate sunt incapabili sa refuze ceva… chiar daca acel ceva este deosebit de DIAVOLESC. VRA-JEA-LA!

   Un alt punct de vedere pe care il admir la maxim este ca femeile sunt niste fiinte complicate pana peste cap, pe care nici un barbat nu a reusit sa le inteleaga si sa le accepte 100%. Ele au acest talent innascut de a face dintr-un cuvant nevinovat, spus la intamplare, o cearta care tine 3 zile si 3 nopti si care se lasa cu migrene, stres si nervi pentru bietul barbat. Hai mai, chiar asa?! Suntem ca un labirint, un puzzle imens din care lipsesc piese, suntem niste anomalii ale naturii, parol de nu! Dragi purtatori de organe genitale si atat, atata va spun: mai bine cu mai multe intelesuri si ramificatii, decat brute, necizelate si superficiale ca voi! Aici evident ca exclud categoria femeilor cu un comportament care lasa de dorit si categoria barabtilor care sunt mai mult decat niste animale pe doua picioare. V-ati inteba de ce parem asa numai pentru voi? Poate pentru ca sunteti voi prea simpli… Asadar haideti sa o lasam naibii de treaba si sa fim cinstiti ca oricum am pretinde noi ca suntem, realitatea tot aia ramane.

   O tema in destule discutii pe care le am cu diverse/i este casatoria, obligatiile fiecaruia in casa, copiii. Eh aici deja se lasa cu lacrimi, ale celui care nu stie in ce se baga si intra intr-o polemica pe aceste subiecte cu mine.  Casatoria pentru mine este doar legalizarea, oficializarea relatiei, nicidecum vreun inceput de pedeapsa, vreo inchisoare sau mai stiu eu ce. Dupa ce ne casatorim nu trebuie sa stam in casa pentru ca na… acuma avem catusele pe degete, putem sa mai iesim si separati, este recomandat sa continuam sa ne ingrijim si sa incercam sa il seducem pe colegul de apartament/ casa / garsoniera desi suntem siguri ca va fi langa noi for eternity. De asemenea, sotul / sotia nu este bunul nostru, nu avem drepturi asupra lui/ ei (decat alea morale), nu avem voie sa ii manipulam, sa ii terorizam cu “ Ba nu ai sa mai faci aia pentru acum suntem casatoriti!” Dar pana sa fie semnat acel act, de ce nu ai avut nici o problema cu respectiva chestiune, scumpete? Acuma, asa ca printr-o minune, ti-ai facut un dus rece si ai inceput sa gandesti clar? Pana acum nu ai vazut ce fac, cum gandesc, cine sunt? Daca le-ai observat, le-ai acceptat si totusi ai semnat sentinta la casa de cununii, atunci inghite mamicule ca nu mai e vina mea ca tu esti sucit / a.

   Se crede ca femeile casatorite nu mai trebuie sa faca nimic altceva decat sa gateasca, sa curete casa si sa se duca la servici, ala amarat sau cum o fi, oricum nu mai conteaza pentru ca este absurd ca ea sa mai aspirea la vreo urcare profesionala sau de fapt de orice natura. Femeia trebuie sa fie menajera, bucatareasa si bona. Aici se pune punct. Magnific! Ia sa fie 50 -50, ia sa invete si el sa gateasca, sa spele si el vasele, sa dea si el cu mop-ul, sa spele si el geamurile, sa aranjeze decoratiunile (bibileala mult iubita de reprezentantii “sexului tare”… ma si bufneste rasul… sexul tare my ass!), sa faca diverse cumparaturi. Sa le faca amandoi toate acestea. Se pot completa, ajuta “reciporc”, pot creste impreuna si astfel nu o sa mai aiba nici unul nici o frustrare.

   Numele de familie. Iata o alta chichita peste care eu una nu trec. De ce trebuie ca femeia sa ia numele de familie al barbatului? De ce nu invers sau sa ia fiecare numele celuilalt sau ce variante or mai fi? Eu de ani de zile am o dorinta la care nu sunt dispusa pentru nimic in lume sa renunt: pastrarea numelui de familie. Iar daca nu e de acord pentru ca ambitia ii iese prin pori, daca mandria il orbeste, atunci sa fie sanatos si nici sa nu ma mai intrebe daca vreau sa fiu cu el all my life!

   Sa trecem la altceva. Copiii! Ce familie este aceea fara copii right? Eh, mie imi plac copiii, ma pun la mintea lor, le vorbesc frumos, militez impotria violentei asupra lor, imi imaginez cum ar fi sa am one day a little Ela daaaaar pana acolo e cale lunga si daca nu voi ajunge niciodata in acel punct nu consider ca e mare scofala. Poate suna ciudat dar cred cu tarie ca poti exista foarte bine si poti fi un om realizat si fara un urmas. Nu trebuie sa fie ceva obligatoriu, decizia de a avea un copil este una menita sa vina firesc, sa se dezvolte in mintile si sufletele partenerilor si sa creasca fara influente din exterior. Vreau copil si am cu ce sa il cresc, il fac, daca nu vreau, nu il fac si cu asta basta. Case closed!

   Pe de alta parte, sunt adepta adoptiilor, este visul meu, dorinta veche, sa infiez un bebe indiferent daca o sa pot face copii si o sa am deja unul, doi. Sunt atatea cazuri nefericite  de copii abandonati, copii care cresc fara atentia si sprijinul unei mame, atatea destine umbrite… A face si a iubi copilul care a stat la tine in burtica este simplu si frumos dar mai frumos si mai nobil este sa poti sa il iubesti si pe acela prin ale carui vene nu curge sangele tau. Cu atat mai mult cu cat procesul de adoptie este unul greoi, lungut si implica niscaiva riscuri. So someday I will definitely do that!

   Mai am atatea de vorbit, spovedania nu s-a incheiat aici, promit sa revin cu alte ganduri si conceptii, pe care de altfel nu le impun nimanui, doar vi le dezvalui pentru a afla si alte pareri si de ce nu, trebuie sa recunosc, pentru a gasi intelegere din partea celor care au o mentalitate ca a mea.

   Imi pare rau daca prin ce am scris aici am deranjat pe unii, daca i-am jignit sau i-am iritat. Nu sunt  o persoana rea daca am aceste idei, sunt doar o balanta care cantareste bine aspectele vietii si vrea echilibru mai mereu, indiferent daca asta inseamna sa ma detasez de majoritate.

   Va multumesc mult pentru ca ati suportat sa cititi pana la capat si va rog sa va exprimati cat mai liber si sincer in legatura cu asta.

   V-am pupat!

    Pe curand…