Monday, 18 January 2016

Ela`s thoughts...

   Va salut! In postarea anterioara v-am dezvaluit ceva ce imi era teama sa public. Nici nu cred ca va inchipuiti de cate ori am conceput postari pe care nu le publicam, toate contineau detalii, afirmatii despre starile prin care treceam, prin care trec si in prezent. Imi era rusine, teama sa admit ca simt ceea ce simt. Nu pretind ca nu imi mai este dar sunt foarte obosita de incercarile mele penibile, esuate de a ascunde ceva ce este firesc, de partea umana care ne defineste: slabiciunea. Fiecare dintre noi avem puncte sensibile, avem "demoni", ca sa citez o persoana care imi citeste blogul. Acele voci interioare care creeaza scenarii cumplite, facand totul sa para mai rau decat este sau care readuc fantome alte trecutului. 
   Niciodata nu am vrut sa fac sa para ca este totul roz, followerii mei vechi stiu foarte bine ca in tot acest timp v-am tot povestit una alta despre problemele cu care m-am confruntat. Dar poate ca uneori am acoperit mici drame personale, atat in familie cat si in relatia mea pentru a ma apara. Sunt oameni in jurul nostru care profita de conflicte sau de vulnerabilitatile altora si sadesc si mai mult negativism. Nu stiu exact cum fac asta, probabil ca se infiltreaza cumva in viata lor, castigandu-le increderea, prefacandu-se ca le sunt confidenti, ofera sfaturi proaste, exploateaza orice situatie si te sapa...Apoi mai sunt cei care abia asteapta sa afle ceva despre tine ca sa te judece si sa te zdrobeasca umilindu-te, facandu-te sa te simti inferior, jucand rolul de model al societatii care le stie pe toate. Si cate si mai cate tipologii. Ei bine, nu prea mai accept asa ceva. Este viata mea si am dreptul sa o traiesc asa cum consider, atata timp cat nu deranjez pe nimeni cu adevarat.
   Pe de alta parte, sunt cei cu inimile deschise, cei care vor sa cunoasca incet, incet, fara critici, fara cuvinte dure, fara etichete inutile si false, cei care au rabdare sa descopera esenta unui om. Cei care mi-au scris de-a lungul timpului aici dar si pe mail. Cei care m-au incurajat desi nu ma cunosc decat prin ceea ce am lasat eu sa se vada si cu toate acestea au citit cu atentie printre randuri si au avut o vorba buna pentru mine. Pe voi va simt mai aproape decat pe cei care sunt fizic langa mine. Poate suna ciudat, trist dar asa este. Nu stiu cum dar unii dintre voi m-ati facut sa ma simt atat de bine prin ceea ce mi-ati scris iar eu cand va raspund si va multumesc spunandu-va ca apreciez, sa stiti ca vorbesc foarte serios si nu exagerez deloc si nici nu sunt amabila si atat. Chiar inseamna mult pentru sufletul meu!
   De aceea, ma gandesc sa va spun macar cateva dintre motivele starilor mele depresive. Imi este greu pentru ca odata marturisite voua va trebui sa le constientizez si eu. Nu e ca si cand nu sunt capabila sa realizez dar aleg sa nu o fac pentru ca ma doare foarte mult. Am sa incep cu inceputul :) Copilaria mea. A fost frumoasa din anumite puncte de vedere dar am simtit o durere si un gol enorm pentru ca nu am putut sa locuiesc cu parintii mei. Desi ei veneau sa ma vada destul de des, desi aveam tot ce imi doream, desi bunica mea avea grija de mine, nu era suficient. Vroiam sa nu ma simt ca un musafir, vroiam sa raman in casa unde stateam de vineri pana duminica... Vroiam sa stau cu parintii ca toti ceilalti copii de la scoala. Aveam nevoie sa ii simt si mai aproape. Dar nu a fost asa. De aici au pornit o serie de probleme emotionale care ma bantuie si la aceasta varsta. Regretele mamei, cadourile, gesturile, orice incercare de a indrepta, nimic nu a umplut golul meu. Nici macar Silviu. Intotdeauna o sa am in minte franturi de amintiri cand ma simteam atat de singura incat simteam nevoia sa tip de durere. Durere de copil. 

   Deocamdata ma opresc aici dar cu siguranta vor mai urma si alte astfel de postari. Pentru voi dar si pentru mine. 


   Pe curand...

15 comments:

  1. BUNA fata deosebita!chiar daca nu ti am mai scris sa fii convinsa ca te am citit de fiece data ! am trecut prin situatii dificile si inca mai trec dar ... acum nu e cazul sa ma pling eu ,doar imi scuzam lipsa prezentei prin randurile nescrise la tine pe blog VREAU sa stii ca te inteleg bine, ca nu te judec nicicum eu pt trairile tale care da, se zareau printre randuri,si nimeni nimeni niciodata n ar trebui sa judece pe altul atat timp cat macar o singura zi nu a stat in pantofii celuilat, ba dincontra te APRECIEZ PT PUTEREA TA ! MULT \! iAR acel gol nici macar nu trebuie sa il umplii cu ceva sau cineva ! atit timp cat il ai pe Dumnezeu in sufletul tau(si stiu ca l Ai) cumva cumva vei trece peste starile acestea ! te pup draga mea , cu drag Maria

    ReplyDelete
    Replies
    1. Maria,

      Buna! :)

      Te rog scrie-mi pe mail, daca vrei. Poate iti va face bine si tie sa te descarci. Imi pare rau ca ai greutati si as vrea atat cat pot sa te ajut macar cu un sfat.
      Multumesc din suflet pentru mesaj,ca imi esti alaturi!Aproape ca nici nu realizez ca cineva care nu ma cunoaste personal poate sa ramana asa fidel,in atat timp.Este atat de frumos!
      Ai dreptate,credinta mea m-a salvat de fiecare data si o va face si acum.

      Si eu te pup!Scrie-mi!

      Delete
  2. Ma regasesc si eu printre randuri..sper sa te ajute si pe viitor sa fii mai bine!
    Cami

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cami,

      Imi pare rau...Sper ca orice te supara acum sa dispara si sa ramana numai ganduri bune!
      Multumesc frumos pentru sustinere!

      Delete
  3. HEy!
    Stiu ca ai puterea necesara pentru a trece peste greutati. trebuia doar sa o redescoperi in tine.
    te pupacesc!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cherry Queen,

      Sunt destul de puternica dar am caderi uneori.O sa incerc sa ma tin tare!
      Si eu te pupacesc! :)
      Multumesc mult!

      Delete
  4. Citisem postarea cred ca in ziua in care ai publicat-o. Apoi am mai recitit-o. Nu eram sigura ce si cum sa spun.. eu nu sunt nimeni sa dau sfaturi, oricat as incerca, poate la tine nu functioneaza ca la mine :) Nu ne cunoastem, n-avem cum, abia am intrat si eu in blogosfera :)) Sunt sigura (din cate am vazut) ca multa lume de aici te indrageste si te poate ajuta mai mult ca mine. Imi ramane doar sa spun ca eu te citesc intotdeauna, sunt aici, si nu am de gand sa judec pe nimeni (nu intra in firea mea). Imi place sa ascult si sa incerc sa ajut cu ce pot. Sper din tot sufletul ca starea asta iti va trece cat de curand.. Hugs!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Evely H,

      Si eu sper ca va trece,de fapt sper sa mi se vindece ranile,nu doar sa le ascund,ca pana acum.Sa vad ce pot face pentru asta.Ar fi necesare multe schimbari,pacat ca unele depind intr-o oarecare masura si de raspunsul altora.Poate Dumnezeu ma va ajuta sa schimb mentalitati si sa ajung unde mi-am propus de mica.

      Multumesc ca nu judeci,este bine ca esti asa in general.Judecata oamenilor oricum se abate de la ordinea divina.Numai El stie calea adevarata,noi doar bajbaim...

      Te imbratisez si merci!

      Delete
  5. Draga Ela, iti trimit o imbratisare calda.
    Am banuit ca e vorba de demoni din copilarie deoarece toate "bubele" emotionale pe care un adult le poarta isi au originea in copilarie, nu ma intreba cum stiu acest lucru...
    Deci, asta e si povara sufletului meu, copilaria iti formeaza caracterul si te face sa devii slab sau puternic, increzator sau fricos, sa te simti iubit si pretuit, la mine nimic din ce am scris nu se aplica, uneori simt ca nu o sa scap niciodata de trecutul care ma bantuie si pt care nu sunt eu vinovata, alteori simt ca o sa depasesc problemele, tot ce am realizat in viata am realizat in pofida parintilor mei si persoana care sunt azi sunt strict datorita mie.
    As vrea sa te pot ajuta cumva..cum am scris si la ultima ta postare mancarea ajuta mult si aici, pentru ca o mancare care afecteaza organismul va afecta si partea emotionala, crede-ma ca nu vorbesc din nestiinta, ci din practica pe mine insami.
    Organismul nostru e foarte complex, mancarea si poluarea de azi ne acutizeaza aceste probleme, depresia nu era un caz intalnit in urma cu 100 de ani si copiii nu aveau copilarii mai fericite pe atunci dar faceau fata mai bine pentru ca mancau mai bine, mancarea influenteaza tiroida, glandele suprarenale si astea dau depresie chiar daca nu avem motive, cu atat mai mult vor iesi la suprafata durerile noastre.
    Teoretic exista cale de vindecare si asta inseamna o dieta curata si ganduri diferite prin care sa schimbam sinapsele din creier, se numeste neuroplasticitate, practic este ff greu.
    Pe mine pe langa o dieta curata (atat cat e posibil in ziua de azi) ma mai ajuta si uleiul de peste de la Green Pasture http://www.codliveroilshop.eu/artikel/1/Blue_Ice-_Royal_Butter_Oil/Fermented_Cod_Liver_Oil_Blend/Blue_Ice_Royal_Butter_Oil/_Fermented_CLO_Non-Gelatin_caps.html (e un ulei scump dar nu am incerdere in nici o alta marca din cat am citit eu pe net si pot sa zic ca e fenomenal, am trecut printr-o depresie crunta cand a murit o ruda draga mie si acest ulei m-a ajutat enorm), turmericul are efect antidepresiv http://naturalsociety.com/turmeric-more-effective-prozac-treating-depression/ , uleiul de cocos stimuleaza tiroida si cetonele din el sunt benefice pt creier, mai e bun si Bach Rescue Remedy, o tinctura homeopata care chiar ajuta.
    Nu stiu cum mananci tu dar low fat e o mare pacaleala si iar contribuie la probleme de genul asta, totusi uleiurile rafinate din plante nu sunt deloc bune, ca uleiuri bune sunt uleiul de masline si uleiul de cocos, din pacate tot ceea ce iti scriu este scump pt ca asta e trista realitate in care traim, cei care nu au posibilitati ingroasa randurile agendei de depopulare.
    Cauta in engleza despre adrenal fatigue, e strans legata de problemele emotionale din copilarie si dupa introspectie am realizat ca am suferit de adrenal fatigue de cand eram mica.
    Te pup si te inteleg fff bine, iti trimit toate gandurile mele pozitive, Domnul sa fie alaturi de tine si sa te binecuvanteze!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Luiza,

      Ulei de masline folosesc deja dar in casa se gateste cu ulei de floarea soarelui si nu se intelege ca e mai bine altfel.Nu pot detalia (si sunt multe de adaugat) pentru ca ar inseamna sa denigrez niste oameni si desi merita asta,nu imi doresc sa o fac public.
      Ulei de cocos,da,este scump dar as vrea sa imi iau totusi macar un brocan din care sa iau cand si cand,macar pentru probleme de ingrijire a corpului sau poate chiar si adaugat in ceai(am vazut undeva recomandarea aceasta).
      Regimul meu alimentar nu este echilibrat (din nou,nu pot da detalii dar poate ca se subintelege motivul...) insa eu incerc pe cat posibil sa fac macar cateva alegeri mai sanatoase.De exemplu,nu mai mananc carne(cu exceptia pestelui),evit pe cat posibil prajelile dar recunosc ca mai am si pofte obraznice :) Nu consum alcool (ffff rar beau cate un paharel de vin pentru circulatia sangelui),nu beau sucuri din comert,apa minerala,sifon.In fiecare saptamana mananc macar de cateva ori paine integrala.Este destul de dificil de pastrat o disciplina acolo unde nu se crede in asa ceva...Dar incerc.
      Stiu ca si mancarea poate ajuta la schimbarea in bine a dispozitiei,am si o lista cu alimente care ajuta.Citesc Asul Verde si ma mai ghidez dupa invataturile de acolo.
      Problema este ca sunt si alte colturi ale interiorului meu care imi dau stari negative.Incerc sa gandesc pozitiv si sa fiu mai nepasatoare insa nu reusesc,ma afecteaza pentru ca s-au adunat atatea.De xemplu,tocmai m-am intors de la munte.Iubesc muntele dar iata ca nu m-a ajutat.Starea continua.Desi acolo am avut multe momente cand totul a fost ok,au existat si momente stresante,nu a decurs chiar cum ma asteptam sau mai degraba cum aveam nevoia ca sa pot afirma ca am evadat total din cotidian.
      Iar cand m-am intors si am revazut locurile obisnuite...Nu stiu ce sa zic, mi-a cam ajuns.Este clar ca trebuie sa fac ceva.Nu sunt intr-o pasa din aceea de as plange non stop sau sa ma retrag intr-un colt 24/24 dar nici bine nu e...Simt eu ca incepe paharul sa se umple.

      Multumesc mult pentru ca ai revenit cu vorbe bune si sfaturi!
      Te pup si eu!

      Delete
  6. Eu cred...ca ar trebui sa faci o schimbare radicală. Cred ca ar trebui sa iti iei viata in propriile mâini, sa nu mai depinzi de altii nici financiar nici sufletește. Sa iti găsesti un job care sa iti ofere satisfactie dar si o oarecare independenta materială. Apoi, nu mi se pare normal sa mai locuiti tu si cu Silviu la părintii lui...nici pt tine( voi) dar nici pt ei. Sunteti tineri, aveti alte mentalităti...E si firesc sa existe frecusuri. Eu cred ca si traiul asta la comun te otraveste încet...dar sigur. Am trecut si eu prin asa ceva...Sunteti tineri, sanatosi, puteti munci, nu vad de ce nu v-ati muta intr un cuib al vostru. Si o garsoniera, dar sa stii ca esti numai tu cu el, iti schimba enorm starea de spirit, te face sa te simti un om împlinit...iti doresc sa faci schimbarile din viata ta care te facă fericită

    ReplyDelete
    Replies
    1. Carmen,

      Iti dau dreptate 100%!Se pare ca ai inteles o parte din problema...Din pacate nu pot sa vorbesc prea mult despre asta dar ma bucur ca s-a subinteles ;)

      Multumesc din suflet pentru comentariul sincer,la obiect si pentru frumoasa urare!Sa dea Dumnezeu cat mai repede sa putem face cateva schimbari majore!!! Este tot ce ne dorim!

      Multa sanatate si fericire si tie! Te pup!

      Delete
  7. ooo... si eu vroiam invers...la bunica!!!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Coco,

      Fiecare cu simtamintele sale.Sunt sigura ca ai avut motivele tale sa preferi asta.

      Te pup!

      Delete
  8. N-am mai intrat demult pe blogul tau, desi adeseori m-am gandit la tine. Trec si eu printr-o pasa mai proasta,si de obicei ma inchid asa si nu prea mai vorbesc cu nimeni, pare un act de egoism din partea mea, stiu; in fine, sper sa treaca, dar nu despre mine vroiam sa-ti vorbesc. Vroiam sa-ti trimit o imbratisare, chiar si virtuala (peste cateva luni promit sa fie reala). Cunosc demonii din copilarie, am si eu unii, cu care traiesc zilnic si de care incerc sa scap. Am ajuns la concluzia ca nu e ok sa-mi vorbesc doar mie despre problemele mele (uneori nici cu mine nu mai vorbesc), ci e bine sa-mi descarc sufletul, dar asa cum ai spus si tu, exista oameni care abia asteapta sa afle detalii despre viata ta pentru ca mai apoi sa-ti faca rau sau pur si simplu sa rada de tine. Ti-am mai spus si iti mai spun, oameni cu sufletul asa pur si bun ca al tau, nu cred ca mai exista. Cand simti ca nu mai poti si ai vrea sa vorbesti cu cineva, te astept pe mail sau pe facebook, nu stiu daca voi gasi rezolvare la problemele tale, dar voi fi acolo sa te ascult. te pup.

    ReplyDelete