Friday 20 May 2011

Articolul saptamanii: Sensul vietii


   “Ceea ce de secole era numit “a-l gasi pe Dumnezeu”, astazi cred ca mai degraba se traduce prin a-ti gasi sensul vietii. Sa gasesti ceea ce te imbogateste spiritual. In ultimii douazeci de ani, neurologia a creionat o noua perspectiva: ceea ce ne hraneste viata nu este ratiunea pura, ci echilibrul creierului nostrum emotional. OK, si de ce are el nevoie? Inainte de toate, de conexiuni, de relatii in patru domenii diferite, dar esentiale.
   
   Corporalitatea. Daca nu ne dam voie sa gustam, sa simtim, sa atingem, sa radem, sa suferim, sa acordam toata atentia momentului prezent, atunci nu suntem conectati cu corpul nostru. Sportul, ca activitate fizica, solicita toata atentia si forta noastra. Alaturi de meditatie, este o alta modalitate de a se raporta la sine, o prima sursa a sensului – corporalitatea.


   Intimitatea. Iubirea cu I mare, Iubirea romantica, nebuneasca, pasionala, este o maniera extraordinar de eficace de gasire a sensului. Atunci cand ne privim iubitul sau iubita in ochi, cand simtim cum inima ne bate cu putere, uitam san e mai punem intrebari existentiale. Intr-un mod general, tot ceea ce ne implica intr-o relatie de orice natura, dar care presupune intimitate, ne ancoreaza si mai mult in realitate. Nu mai este niciun dubiu asupra sensului vietii cand iti iei copilul de mana si il insotesti in prima zi de scoala. Sau cand il privesti intr-o piesa de teatru la gradinita, ori cantand intr-un cor. Toate persoanele de care ne simtim apropiati ne leaga si mai mult de viata pe care o avem, ii dau sens.


   Comunitatea. Imi amintesc de un pacient in varsta de 30 de ani, cu o speranta de viata foarte limitata, din cauza cancerului de care suferea. Renuntase la job si se complacea in angoasa mortii, vegetand in fata televizorului. La un moment dat s-a gandit sa faca munca voluntara la centrul comunitar din cartierul sau. Sa repare sistemul de are conditionat. Astfel ca, zilnic, timp de cateva ore, mergea la centrul comunitar. Pe coridoare se intalnea cu diverse persoane, era salutat, iar oamenii ii spuneau pe nume. Cand lucra, uneori era intrebat daca nu vrea ceva de mancare sau daca nu vrea apa. In cateva saptamani, anxietatea i-a disparut, iar boala nu s-a agravat. Isi gasise un sens. Lucrul care ii lipsise toata viata. A fost sufficient pentru el sa se simta apreciat si util. Noi toti suntem ca el. Barbati, femei – cu totii simtim nevoia san e implicam la nivel social. Sa contribuim la un “ceva” in comunitatea de care apartinem, sa facem lucruri de care vor beneficia copiii nostri.


   Spiritualitatea. Exista posibilitatea unei legaturi diferite de cele mentionate pana acum. Pentru multi oameni, o puternica sursa de sens este nevoia de a se simti in preajma unei prezente superioare. Fie ca se numeste Dumnezeu sau Allah, ea se regaseste in natura sau in evenimente care ne amintesc cat de mici suntem in Univers, in imensitatea timpului: Marele Canion, Ierusalimul sau cerul plin de stele de la Dharamsala. In mod paradoxal, tocmai acest sentiment de universalitate ne incarca de sens.”


   Exact acest gen de articole ma pun pe ganduri si ma fac sa inteleg mai bine lumea din care fac parte.
   Ma intrebam revoltata, indurerata, oare este corect ca tata sa moara atat de repede? Ce sens are viata asta? Traiesti in probleme, fara un rost, fara pic de fericire, fara urma de pace si apoi mori?   
   Inca nu pot sa accept aceasta realitate dar macar astazi mi s-au limpezit un pic ideile, parca m-am mai linistit pentru ca privesc lucrurile dintr-o alta perspectiva. 
   De-a lungul existentei sale, tata a fost un om care a ras mult si a facut sa rada pe multi, a incercat mai multe experiente desi a fost destul de reticent la altele care nu se potriveau cu firea sa. Totusi a acumulat amintiri, a avut trairi care mai de care mai complexe dar poate ca nu s-a exteriorizat pe cat a simtit el inauntru. Asta ne aduce la urmatorul punct al acestei teme: intimitatea. Cand a cunoscut-o pe mama, erau colegi de servici si au avut oportunitatea sa se apropie incet, incet. In ciuda altor pareri din jur, a piedicilor puse de “binevoitori”, s-au tinut tare si cu ajutorul unor persoane care au fost complice la iubirea lor, s-au casatorit. S-au luptat apoi cu greutatile vietii, s-au zbatut sa razbata, iar toate acestea nu au intarziat sa marcheze negativ relatia lor. Desi au intervenit destule chestiuni urate care au provocat suferinta, legatura lor a ramas. Nu stiu cum. Eu poate ca nu as fi trecut cu vederea peste niste lucruri, poate ca as fi ramas cu un gust amar care m-ar fi determinat sa renunt. 
   De aici trag o singura concluzie: s-au iubit cu adevarat! Sunt suflete - pereche. Saptamana trecuta, intr-un moment de tristete si disperare, mama mi-a spus ca din 15 februarie viata ei a incetinit si se simte pe jumatate goala…

   Asadar, per total, tata a avut parte de ceea ce multi cauta dar nu gasesc. A avut din partea mamei iubire neconditionata si a dat si el la fel desi uneori a fost foarte stangaci. Cat de oribil, sa te schimbi din cauza problemelor in asa hal incat aproape sa nu ti se mai vada adevarata esenta… Asta s-a intamplat si cu parintii mei. Desi uneori nu se intelegeau si parea ca este totul pierdut, ei simteau in continuare, se simteau unul pe altul si de aceea nu rupeau legatura. Pot spune ca si eu ma confrut cu o situatie asemanatoare dar la mine nu stiu deznodamantul. In fine, mai sunt si alte chestiuni la mijloc si de aceea nu am siguranta viitorului dar vom vedea… in timp.
   In ceea ce priveste apartenenta sociala, tata a fost un om saritor la nevoie, care a ajutat atatia, iar multi i-au intors spatele pentru ca lumea este facuta in asa fel incat atunci cand dai bunatate, nu intotdeauna ti se raspunde pe masura dar cu siguranta ca primesti inapoi prin mici bucurii, mici detalii, ceea ce meriti pentru toate actele tale benevole. Rasplata poate sa constea intr-o mana intinsa exact de la cine si cand nici nu te asteptai, poate sa fie un copil, poate sa fie o floare, o partida reusita de pescuit (tata era mare amator de pescuit!), orice. Poate ca daca vedem la altii cum o duc bine si au multe bunuri materiale, multa seninatate (uneori aparenta), ni se pare ca sunem nedreptatiti dar niciodata nu se stie de ce lucrurile sunt asezate precum sunt… Orice lucru are un sens! Nimic nu este intamplator…
   Aceasta sintagma ne aduce catre ultimul punct atins de autorul articolului. Si tatal meu se simtea atras de aceasta parte a fiintei umane cu toate ca nu era un om al bisericii. Nu l-am vazut, nu l-am auzit niciodata, dar 100% pot spune ca se ruga. Numai ca o facea in intimitate, fara galagie, fara intreruperi, fara sa il stie cineva. O facea nu din obligatie, ci din convingere. Stia si simtea ca exista cineva peste el, o prezenta divina, un Dumnezeu si avea propriile principii despre asta. Tata nu era religios, ci avea credinta! Viata i-a aratat bucuria dar si raul, minciuna dar si adevarul. Pacat ca nu s-a confesat mai des si mai intens pentru ca poate si astazi mai era in viata…
   Dupa toate aceste constatari, cum sa nu ma simt mai impacata ca totusi a avut un sens in viata asta?! A trait asa cum a stiut el si a parasit lumea decent, demn, fara sa aiba ceva pe constiinta… Asta inseamna sa ai un sens! Aaaa… ca ar mai fi putut sa ramana si sa isi continue drumul in viata, da si asta este o varianta, pe care mi-o doream extrem de mult dar destinul a hotarat altceva iar acesta este un sens pe care nu il putem stii noi…


   Pe curand…

 

2 comments:

  1. Ineresant articol...se vede ca esti o persoana care are ceva important de spus:* mult succes in continuare:*

    ReplyDelete
  2. Multumesc,Delia!Este printre cele mai frumoase complimente pe care le-am primit pana acum.

    ReplyDelete