Va salut! Ce bine era cand cauza absentei mele era doar lipsa timpului sau cine stie ce indispozitie... Exact acum o saptamana a murit bunica mea iar a doua zi, pe la ora 4 dimineata a murit Taz, porcusorul nostru de guinea. M-am simtit coplesita de emotii si nici acum nu sunt pregatita sa scriu dar promit sa ma intorc cat mai curand macar cu postarile saptamanale desi o sa imi fie greu cand o sa pregatesc pozele sa vad imagini cu Taz.
Sunt destul de ok acum, ieri am avut o repriza de plans dar astazi a decurs mai bine. Cumva ma si abtin putin pentru ca nu vreau sa cad in vreo depresie si ma ajuta si faptul ca mi-au mai ramas suflete calde langa mine. Am momente bune si momente proaste. Timpul va vindeca ranile dar durerea va ramane mereu in suflet, sunt constienta de asta si nu am ce sa fac sa schimb acest adevar.
Am avut multe momente cand mi s-a parut inutil sa mai tin acest blog pentru ca nu am un continut extraordinar dar apoi mi-am amintit ca am inceput sa scriu aici tocmai pentru a ma prezenta asa cum sunt eu in fata voastra: cu o viata normala, banala, cu experientele mele, neinflorite. Cred sau vreau sa cred ca sunt oameni care inca sunt interesati de acest blog si pentru ei revin de fiecare data plus ca si mie imi place aceasta activitate. Singura modificare in tot acest timp este ca pasiunile mele sunt altele, felul meu de a vedea lucrurile este mai matur iar eu am alte interese si prioritati. Va multumesc pentru ca imi sunteti fideli, pentru toate vorbele bune, pentru criticile constructive, pentru incurajari si pentru orice feedback mi-ati oferit! Ma ajuta! Imi doresc sa incep sa scriu mai des si sper sa o pot face in cel mai scurt timp (stiu ca mi-am propus asta de multe ori si nu am reusit 100% dar asta este pentru ca au aparut diverse chestii care m-au impiedicat). Pana atunci va las cu bine, va urez sanatate si va trimit ganduri bune!
Pe curand...
Sunt destul de ok acum, ieri am avut o repriza de plans dar astazi a decurs mai bine. Cumva ma si abtin putin pentru ca nu vreau sa cad in vreo depresie si ma ajuta si faptul ca mi-au mai ramas suflete calde langa mine. Am momente bune si momente proaste. Timpul va vindeca ranile dar durerea va ramane mereu in suflet, sunt constienta de asta si nu am ce sa fac sa schimb acest adevar.
Am avut multe momente cand mi s-a parut inutil sa mai tin acest blog pentru ca nu am un continut extraordinar dar apoi mi-am amintit ca am inceput sa scriu aici tocmai pentru a ma prezenta asa cum sunt eu in fata voastra: cu o viata normala, banala, cu experientele mele, neinflorite. Cred sau vreau sa cred ca sunt oameni care inca sunt interesati de acest blog si pentru ei revin de fiecare data plus ca si mie imi place aceasta activitate. Singura modificare in tot acest timp este ca pasiunile mele sunt altele, felul meu de a vedea lucrurile este mai matur iar eu am alte interese si prioritati. Va multumesc pentru ca imi sunteti fideli, pentru toate vorbele bune, pentru criticile constructive, pentru incurajari si pentru orice feedback mi-ati oferit! Ma ajuta! Imi doresc sa incep sa scriu mai des si sper sa o pot face in cel mai scurt timp (stiu ca mi-am propus asta de multe ori si nu am reusit 100% dar asta este pentru ca au aparut diverse chestii care m-au impiedicat). Pana atunci va las cu bine, va urez sanatate si va trimit ganduri bune!
Pe curand...
Nu te gandi sa renunti :) Mie imi place de fiecare data ce citesc si ma inspira. Ma bucur ca mai sunt oameni frumosi, care stiu sa se bucure de lucrurile mici si ii invata si pe altii. Imi pare rau pentru pierderile tale, multa putere sa treci peste!
ReplyDeleteCamelia