13 octombrie 2015

   Facusem dus si eram foarte ingrijorata pentru porcusorul nostru de guinea, care nu se simtea bine. Dupa ce am stat cu el putin in pat, m-am dus la baie sa imi usuc parul. Exact in momentul cand am terminat operatiunea se deschide usa si apare mama lui Silviu. "A sunat mama ta. Bunica nu se simte bine si te roaga sa te duci la ea". Poftim? Cand un om te solicita e clar ca este vorba despre ceva grav. Sun la mama si imi spune ca asteapta salvarea. M-au traznit acele cuvinte pentru ca nu stiam ce sa cred. Intr-o doara am intrebat  "Tu cumva ma anunti ca la tata?". Raspuns afirmativ, urmat de "A murit"... Speram din tot sufletul ca raspunsul sa fie diferit, sa imi spuna ca nu e la fel ca atunci, ca nu s-a intamplat nimic, se simte rau si atat. Pe moment, desi imi tremura tot corpul, am incercat sa imi mentin calmul... pentru mama, care era singura in casa cu ea si imi inchipuiam ce simte in acele momente. Am plans apoi foarte putin, m-am imbracat, i-am pus lui Taz apa si l-am lasat in casuta lui. Silviu a venit acasa, la rugamintile mele si am plecat spre mama. Ma pregateam pentru cel mai urat scenariu: fata strivita, lovita, schimbata total. A fost o asa-zisa usurare atunci cand am vazut-o si temerile nu mi s-au confirmat. Arata ca de obicei. Micuta mea draga! Mi s-a facut mila, mi-am amintit de clipele petrecute impreuna, de ultima oara cand am vazut-o si ca urmare am cedat si m-a apucat o criza de plans.
   IML-ul a venit pe la 21 si ceva iar pana atunci am fost nevoiti sa o lasam acolo unde a gasit-o mama, cazuta in holul casei... Numai in Romania se poate asa ceva, va jur!
   Am inmormantat-o in locul unde este si bunicul meu, la Cimitirul Reinvierea. Am condus-o pe ultimul drum pe cea care mi-a fost a doua mama. 
   A fost atat de greu sa deschid aceasta pagina si sa incep sa scriu despre ea dar trebuie, ea merita asta asa ca vreau sa va fac un mic portret al celei care m-a crescut.
  Bunica mea s-a nascut in Buzau, s-a casatorit si s-a mutat in Bucuresti unde a locuit aproape toata viata sa. A locuit la casa la curte, apoi intr-un apartament cu doua camere alaturi de mine. A predat desen, lucrul manual, in timpul liber a cusut mult, a brodat si asa a mai facut niste banuti pana tarziu. Uneori facea si felicitari sau mici tablouase. Avea maini fine, subtirele, unghii mereu facute cu oja roz sau alba cu sidef. Din acele maini ieseau lucruri extraordinare care astazi ar costa o avere! Dar ea in primul rand le facea din placere.
   Mi-a vazut primii pasi, m-a tratat, mi-a pus comprese la gat si pe piept cand raceam. Ma ducea la impartasanie si ma imbraca in hainute curate si cochete. Ea insasi a fost o femeie eleganta, aranjata si delicata. Doar v-am spus ca mereu avea manichiura si pedichiura facute.
   Ma lua cu ea peste tot pe unde mergea, cumparam pepeni impreuna, puneam bananele la copt pentru ca le luam mai verzui din piata, imi lua mereu smantana buna si branzica de vaci iar saptamanal ne duceam in vizite. Cu ea mergeam in fiecare vara in afara Bucurestiului, la o prietena care avea gaini, pomi fructiferi si stupi. Mmmm si ce miericica buna de tei, de salcam si alte soiuri mancam! Culegeam ciuperci, flori pentru ceai, ierburi folositoare si ma jucam cu nepotul acelei doamne cat era ziua de lunga!
   De asemenea, tot vara, ne cazam an de an in Sinaia, in zona Furnica, la o alta prietena, ne plimbam pe langa Peles, faceam cumparaturi prin centrul orasului si statea cu mine cand vroiam sa ma dau in leagan pe langa vila.
   Ma ducea in parcul de la Bucur Obor, fie sa ma dau in gargarite, fie sa ma joc cu alti copii.  M-a carat in brate cand aveam anemie si am lesinat pe strada... Imi stergea ranile de la cazaturi si ma dojenea.
    Ea ma ajuta pentru orele de desen, cu hartie de talc, cu acuarele si chiar si la compuneri ma mai ghida iar cand incepusem sa imi dau drumul la imaginatie, ea se ocupa cu scrisul. Eu concepeam, ii dictam si ea scria ca sa nu uit ceea ce imi trecea prin minte in acele momente creative. Cand imi amintesc incep sa zambesc. O lume desprinsa din povesti...
    A aranjat ca de la 4 ani sa incep sa fac meditatii la engleza cu fiica unor cunoscuti, de la care am reusit sa asimilez cunostinte de baza si o pronuntie buna. Ma incuraja sa invat cat mai bine, sa fiu atenta, sa am rezultate. Punea acatiste pentru mine ca sa intru la liceu in clasa a V-a, sa iau examenele, sa imi fie bine. A fost o femeie foarte harnica, foarte muncitoare, ambitioasa, care si-a dorit sa reusesc in viata dar vroia sa ma fereasca de anumite primejdii si situatii. M-a protejat atat cat a putut, m-a ajutat enorm si ii sunt recunoscatoare. Tin minte ca dupa un examen mi-a spus ca m-a privit coborand scarile liceului, parca pluteam si aratam ca un fluturas. Vorba aceasta mi-a ramas in suflet. Doar noi doua am trait acest moment scurt dar magic cand ea m-a vazut ca pe o faptura gingasa, frumoasa, plina de lumina. Nu voi uita niciodata acea blandete, acea mandrie si bucurie din glas si din privire. Eram fiica ei. Stiu asta, am simtit ca asa m-a privit intotdeauna. Chiar si ultima oara mi-a spus-o. Mereu spunea cu multa drag ca sunt fata ei, nu nepoata. Gabriela ei...
    Sunt atatea momente frumoase, atatea zambete, atatea lectii de viata. Ma simt norocoasa ca am avut parte de asa ceva! Nu le-as da pe cel mai scump si performant gadget! O copilarie simpla dar sanatoasa, alaturi de frumoasa mea bunica, Mimilica, asa cum o alintam. Numele ei este Elena dar nu i-am spus vreodata asa sau bunica. Cand eram copila, incercand sa recit o poezie am ajuns la acest alint si asa i-a si ramas pentru totdeauna. Pana si prietenii si cunoscutii ei o strigau asa :) Mai tarziu, am mai gasit inca unul: popandau, pentru ca era micuta si dulce ca unul. Apoi am observat ca pielea de pe nas este moale si fina si i-am spus nasuc catifelat. Cum sa nu gasesti alinturi unei persoane pe care o indragesti atat de mult?! O persoana care a pus baza omului care sunt astazi. 
    A fost un om bun, sufletist, sensibil dar care a si gresit foarte mult, nu fata de mine ci fata de mama mea dar pentru asta sunt sigura ca ii pare rau acum... Nu am putut sa uit tot ce a facut pentru mine, atasamentul meu fata de ea a fost atat de puternic incat am trecut peste orice si am iubit-o neconditionat si i-am iertat tot. Iar mama, desi a fost nedreptatita de ea, a ingrijit-o si i-a oferit tot ce a putut ea iar asta este extraordinar. Mama tot mama este...
   Avea 94 de ani si a murit subit, demn iar asta ma ajuta sa trec mai usor peste durerea pe care o am in inima. A fost o femeie foarte activa, care a stat pe picioarele ei pana in ultima clipa, la propriu. Dumnezeu a fost bun cu ea si ii multumesc! Ma rog sa ii ierte greselile, sa aiba grija de sufletul sau si sa ii dea pace.
  
   Mimilica mea iubita, sper ca acolo unde esti, vezi lucrurile dintr-o alta perspectiva si ai liniste. Sper ca stii ca nu te voi uita niciodata si ca ai un loc special in mintea si inima mea.
    Nimeni niciodata nu o sa faca acele placinte perfecte pe care le faceai tu cu atata usurinta, clatitele umplute cu dulceturi si gemuri facute in casa. Mi-e dor sa te vad preparand ceva bun iar eu stand pe scaun si vorbind cu tine sau lucrand la masina de cusut din bucatarie. Momente aparent banale dar atat de pretioase. Mi-e dor sa te vad si sa te aud. A fost cumplit sa realizez ca tu incepi sa uiti, ca uneori nu ma mai recunosteai, sa te vad vulnerabila, plapanda, fara puteri. Te stiam altfel, erai de nedoborat dar anii trec si aduc schimbari, unele foarte urate. Imi pare rau ca boala te-a facut sa te consumi psihic, sa suferi crezand ca ti se vrea raul. Imi pare rau ca de multe ori aveam treaba si nu am avut cum sa stau cu tine sau ca uneori evitam unele discutii din cauza bolii tale. Alzheimer este ca o pedeapsa, un chin si regret ca a fost sa fie asa... Acum cred ca intelegi multe, de fapt totul. Acum stii cine ti-a fost prieten si cine nu, acum o intelegi pe mama si stiu ca o vei veghea de sus. Imi lipsesti mai mult decat tu cred ca ti-ai fi imaginat! Stiu ca ne vom revedea, draga mea frumoasa cu ochi albastri. Odihneste-te!

   Pe curand...